FC Botoșani – Concordia Chiajna, sâmbătă, de la 18:00. Cristi Pustai: „Se anunță un meci foarte echilibrat, sper să rămânem departe de locurile care ne dau fiori”

FC Botoșani - Concordia Chiajna, sâmbătă, de la 18:00. Cristi Pustai:
  • Publicat:
  • Actualizat:
FC Botoșani va întâlni sâmbătă după amiază, începând cu ora 18.00, formația Concordia Chiajna, o contracandidată la evitarea retrogradării. Deși în ultimul meci din decembrie, FC Botoșani s-a impus la pas în fața Concordiei Chiajna, Cristi Pustai susține că sâmbătă nu va mai fi o misiune la fel de ușoară.
 
Pentru meciul cu Chiajna, Pustai nu poate conta pe fundașul dreapta Radoslav Dimitrov care s-a accidentat la Voluntari. Acesta ar putea reveni cel mai devreme la jocul cu CSU Craiova.
 
„E un meci foarte greu. Aceste meciuri din play-off și play-out sunt mult mai echilibrate, nu se dau atât de multe goluri. Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă mult schimbată față de echip pe care am întâlnit-o în decembrie. Din acea echipă se mai regăsesc doi jucători. Jucăm cu o altă echipă care vine cu un moral bun. Au reușit să facă patru puncte în play-out. Au un sistem destul de bun pentru jocurile din deplasare, joacă cu trei fundași centrali și încă doi fundași laterali, destul de laborioși, foarte aglomerat în faza de apărare. Au doi și doi atacanți cu talie, sunt puternici în jocul aerian. O echipă destul de bună care o să ne pună probleme. Și noi suntem destul de redutabili pe teren propriu. Se anunță un meci foarte echilibrat și important pentru noi, pentru a rămâne la o distanță apreciabilă față de acele locuri care ne dau fiori”, a declarat Cristi Pustai.
 
Rezervați în declarații sunt și jucătorii formației botoșănene înaintea acestei partide. Ei  dar se așteaptă la un meci foarte greu speră să obțină victoria.
 
„Va fi un meci destul de important pentru noi. Cu o victorie ne vom distanța de locurile de retrogradare. Va fi greu pentru că nu cred că vor veni aici să ne atace. Vor sta mai mult în apărare și vor juca pe contraatac. Noi sperăm să înscriem și să câștigăm acest meci„, a afirmat Petre Ivanovici.
 
Ne așteaptă un meci foarte greu, o echipă bună, o echipă total schimbată. Eu cred că nu joacă numele la Chiajna și putem face un meci foarte. În ultimele meciuri am arătat că acasă suntem imbtabili. Botoșaniul poate să batî pe oricine acasă și tot timpul am făcut jocuri foarte bune. Sunt convins că și sâmbătă vom juca foarte bine și vom învinge„, a declarat Dan Roman.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record!  Vedeta are o siluetă demnă de invidiat.
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record! Vedeta are o siluetă demnă…
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Doliu în România. A murit marele muzician. Destinul tragic l-a ajuns: Căutam doar un loc unde să mor
Doliu în România. A murit marele muzician. Destinul tragic l-a ajuns: Căutam doar un loc unde să mor
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare:
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×